Jurnalismul şcolar oferă elevilor, pe lângă satisfacțiile pe care le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecţie. Dezvoltarea orizontului elevului cu privire la alte modalități de abordare a realității este echivalentă cu însăși dezvoltarea armonioasă a acestora. Înțelegând traseul pe care îl parcurge o emisiune/un reportaj până a apărea la radio sau televizor, un articol până la a fi citit într-o revistă sau într-un ziar, indiferent dacă este tipărit sau în format electronic, elevul va învăța să preţuiască munca jurnaliştilor consacraţi.
Dincolo de puterea cuvântului elevii s-au convins că orice activitate jurnalistică reprezintă și o formă de manifestare artistică. Privite, la început, ca o joacă, activitățile propuse în cadrul TRAININGULUI „MASS-MEDIA ȘI LEADERSHIP”, organizat pe 3 secțiuni: PRESA SCRISĂ, RADIO ȘI TV, CLUBUL INTERNET în cadrul Proiectului Educație pentru media- prioritate în școala mea inițiat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu susţinerea Deutsche Welle Akademie şi cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, au devenit o expresie a tinereţii şi fanteziei. Aici s-au adunat tot ce înseamnă muncă şcolară, efort intelectual şi imaginaţie creatoare. Am “evaluat” produsele împreună cu elevii din alte clase, întrebându-i dacă materialele colegilor prezintă sau nu interes pentru ei. Copiii au rămas mulțumiți de munca efectuată. Satisfacție plenară au trăit și copiii care s-au implicat în discuții cu dna Maria Diminet, care are o experiență relevantă în domeniul jurnalismului și care ne-a împărtășit, cu mult altruism, unele aspecte din activitatea d-ei.
Un plus de energie și entuziasm a fost transmis elevilor de către dna Cristina Jitaru, corespondent la ziarul Glia Drochiană și administrator pagină internet Buzz.md, care a reușit să-i integreze în jocuri de rol, simulări.
Dna Vera Bulgaru, administrator TV/Radio Drochia ne-a găzduit, cu mult drag și ospitalitate, învățându-i pe „micii jurnaliști” mai multe lucruri interesante.
De un real folos a fost și evenimentul: Știrile false: Cine le distribuie și cum ne putem proteja de ele? organizat de API pentru locuitorii Drochiei.
Fructul cunoașterii și al satisfacției spirituale în urma acestor întâlniri a fost materializat în editarea unei reviste pentru copii și adolescenți „ Curcubeul copiilor”
Ziarul online al IPLT "Mihai Eminescu" Drochia: https://revistatimpul.ro/timpul-liceul-teoretic-mihai-eminescu-drochia/
E îmbucurător faptul că toate sunt cronici vii, expresive, surprind profilul spiritual al unei generații, contribuie la descoperirea, formarea și lansarea unor viitoare personalități în diferite domenii de activitate.
Comments